Astăzi am cunoscut un personaj minunat. Se numește Nica și are 65 de ani. Locuiește în filmul lui Mircea Daneliuc Sistemul nervos. Astăzi, timp de 108 minute, am admirat o actriță adevărată. Se numește Rodica Tapalaga. Locuiește……. în inima mea.
Există și zile din astea. Zile cînd privirile se plimbă…pe jos….Zile în care afli că și vrăbiuțele mănîncă înghețată….
Experiența mea spaniolă ar merita cîteva capitole bune. Și asta pentru că atît studenția, cît și oamenii pe care i-am întîlnit în această perioadă au fost( și au rămas, sper) buni. De ce nu sunt bune de tipar capitolele? Pentru că mustul s-a acrit, da’ vinul încă nu s-a limpezit.
Și pentru că la nevoie și tulburelul potolește o sete ….să curgă….
Avertizez din start, povestioara ce urmează e neinteresantă pentru cei care nu își pun probleme gen: Farfuria mea, ce pun în ea? 
Recent am vizionat un documentar bun. De ce bun? Pentru că mi-a explicat și mie de ce legumele, fructele și verdețurile pe care le-am cumpărat aproape doi ani de zile de la market și din legumăriile spaniole nu aveau nici gustul și nici mirosul celor de “acasă”.
M-am alarmat, am alarmat, iar apoi am căutat să aflu unde pot cumpăra fructe/legume naturale în adevăratul sens al cuvîntului.
După ce aproape că uitasem gustul fructelor și legumelor naturale, întîmplarea neîntîmplătoare m-a făcut să trec pragul unui magazin în care se comercializează produse ecologice. Recunosc, la început m-a încercat emoția studentului care intră la examen fără să fi învățat, teama studentului care are gaura din buzunar mai mare ca bursa, îndoiala lui Să Văd cu Ochii Mei, curiozitatea cercetașului și Las’că știu eu-l pungașului.
Prima tentativă – 4 roșii, 3 banane și 2 pere. Mmmm…viu colorate, dulci, dulci și aromate….adică adevărate. 
A doua tentație: 6 roșii, 3 banane, 2 mere, 2 portocale. Portocalele nu le-am plătit, proprietarul mi le-a dăruit pentru că…nu e vremea portocalelor și ele nu mai sunt așa gustoase. (O șmecherie de marketing, m-am gindit). Chiar și la a doua tinerețe, portocalele au fost totuși dulci. De soare coapte, de vînt alintate și de ploița Valenciana scăldate.
Azi nu am achitat salata. Vînzătorul mi-a dăruit-o. (Strategie, mi-am zis și am surîs.) La un gînd distanță a urmat explicația lui: -E sîmbătă, duminică e închis, iar pînă luni salata nu va rezista.
Aici închei relatarea. Nu cred că e loc de concluzii, aluzii. Poate doar de niște întrebări. Dragule, cititoriule care ai avut răbdarea să parcurgi acest text pînă aici, știi care e gustul adevărat al naturaleții, al vieții, al sănătății?
“Atunci cand vor disparea albinele, omul va mai avea doar patru ani de trăit pe Pamant”
Albert Einstein
Astăzi mi s-a reamintit că pesticidele UCID….ucid și alBinele.
Astăzi mi-am amintit de lanurile
de floarea-soarelui de pe cîmpiile Moldovei (arendate de producători germani). Pe acele lanuri nu creștea fir de iarbă, zare de buruiană. Nu am văzut o pasăre ciugulind semințe de pe acele lanuri. Mi-e teamă să mă gîndesc că uleiul a ajuns în casele noastre, că alBinele care au polenizat florile au făcut miere”poluată” ce a ajuns să fie consumată de copii, de bolnavi, de oricine.
Consumerismul nostru încurajează producătorii să “fabrice” și mai mult, cu orice preț, chiar și cu prețul vieților(sănătății) noastre. Să ne reamintim acest fapt ori de cîte ori mergem la magazin. Să nu ne plîngem că nu avem bani pentru a ieși cu cărucioarele burdușite din market…. Să încercăm să consumăm doar cît ne este strict necesar. Să încercăm să producem noi ceea ce ne dorim să consumăm.
P.S. Pentru cei interesați de argumentele oamenilor de știință și ale apicultorilor …un documentar bun găsiți aici
…..și nu uitați să vă iubiți…. (Aureliu Busuioc)
Capacitatea de a înțelege și iubi arta….și ea o lecție pe care o putem învăța. Pe cont propriu, la maturitate, sau de mici….de la cei care o înțeleg deja. Nu îmi amintesc să fi avut pe cineva în preajma-mi care să-mi fi șoptit cum se citește/iubește muzica clasică. Unicul ghid la care am avut acces prin anii 90 era emisiunea de la Radio Moldova, Domeniile Euterpei. Plecăciunile mele pentru toți realizatorii ei.
*********************************
Ieri am aflat despre existența fundației Yehudi Menuhin. Programul MUS-E, care se desfășoară în 623 școli primare din 15 țări, are drept scop educația unor generații capabile să înțeleagă arta, facilitarea accesului în lumea miraculoasă a artei, ș.a.
Există oameni conștienți de faptul că arta e o cale ……o cale spre o lume/societate creativă, capabilă să evolueze spiritual. Învățămîntul din RM și din întreaga lume are nevoie de oameni spirituali, creativi, capabili să înțeleagă, iubească și să explice ARTA. Pînă acolo…e cale lungă, ca de aici pînă la propria noastră ființă. Un drum pe care fiecare e în stare să-l parcurgă.
P.S. Maria Bieșu a plecat. Muzica ei/lecția noastră a rămas. Nu am fi putut să o păstrăm aici pentru totdeauna. Tot ce mai putem face acum e să ne lăsăm ghidați în lumea artei de înregistrările cu vocea ei splendidă. O voce care se ascultă cu sufletul.
Să nu ucizi. (Exodul 20:13)
Și oamenii ucid cu cruzime inexplicabilă, irațională, . Am vizionat astăzi
documentarul Earthlings – make the conection. Am văzut adevăruri pe care le bănuiam, dar nu aveam curajul să le aflu. Am urmărit direct cruzimea și mizeria umană.
Pun zeci de pariuri, doar unul din o mie poate viziona un astfel de film pînă la final.
Laș, ipocrit și fricos, omul nu poate privi în ochii vieții, barem să mai poată privi în cei ai morții. Se ascunde…pentru că i-i frcă de responsabilitate. Se minte și se lasă mințit aproape conștient.
În lumea necuvîntătoarelor totul e mai frumos…și asta pînă cînd intervine bestia pe nume om.
E, cred, prima dată cînd m-am îndoit conștient de existența lui Dumnezeu. E prima dată cînd l-am luat la rost. Cum admite astfel de crime?
De ce oamenii plîng cînd îi înțeapă o albină și nu mai simt nimic cînd omoară o vietate (un caîne, o pasăre, o vită care l-a hrănit jumătate de viață)?
De ce stropul de milă îl înneacă în avalanșa de scuze ipocrite gen:
așa trebuie;
ei, da ce să mănînc?;
d-apoi așa a făcut și tata și bunicul, așa a fost dintotdeauna;
d-apoi eu cind eram mic mă urca tata pe porcul pîrlit și-l călăream;
d-apoi de ce a făcut Dumnezeu animalele?;
și cum adică, să nu mai mănînc carne?;
ei, d-apoi eu nici post nu țin, nu tocmai de dragul să nu ucid animalele;
Ei, deamu o fost ucisă, de ce să nu o mănînc? ….
Da eu ce pot să fac? Nu pot să ajut toți cîinii vagabonzi…
Nu i-am aruncat eu in stradă,
Da ce se înmulțesc și ei ca proștii….
Da ce, pe ele le doare cînd le omori?
Din lașitate și disperare aș putea să rog: Opriți planeta, vreau să cobor!
Nu voi coborî acum, aleg să vă implor: Opriți-vă o clipă și simțiți, opriți-vă o clipă și gîndiți.
Roboții cu invazia cărora eram amenințati suntem noi. Am ajuns să le facem pe toate fără a ne mai pune întrebări. Nu mai simțim decît durerile noastre născute din egoism și lipsă de discernămînt.
P.S. Oamenii cred ca animalele nu au suflet, animalele cred că oamenii nu au simț(ă)minte.
Am reusit sa găsesc filmul și în traducere rusă.
Curiozitati. Întîmplări înîmplătoare.
3 sectiuni. Maduva spinarii. Trunchi de copac.
Radacini si Neuroni
Plămîni – Copac
Sectiune banana si Celula nervoasa
Nu încetez o clipă să mă minunez de inteligența/miracolul naturii. Ce au în comun un copac și un neuron?!?
